vineri, 26 noiembrie 2010

Viezurica hair-stilista, brontozauru filozof si prazul oltenesc

Cica era odata, intr-o tara nu prea indepartata, intr-un loc unde chiar marele Ludwig van Beethoven isi petrecu o particica din viata-i zbuciumata, intr-o relatiune de amor didactic cu groafa lu' Anthony Baron Brunswick, o viezurica, "hair stilista", dotata (poate chiar prea dotata), care-i puse inima pe jar si gindirea pe bigudiuri, inteleptului filozof brontozaur. Cum "vecina de linga casa nu te lasa", intr-o zi cu soare, pe la amiaza, cind benzinaru veni atrofiat de miresmele lui Bahus, filozoful se hotari sa-i arate prazul viezuricii. Pentru el era o mindrie, asa cum pentru povestitor este o bucurie sa recunoasca cu mindrie patriotica, un lucru elementar : "oltean prost si rata-necata, n-o sa vezi niciodata" !
Intre ei se infiripa o amicitie rezonabila, bazata doar pe relatii socio-profesionale si respect vecinaresc. Cind benzinaru nu era acasa, brontozauru trecea strada si... ii tinea cite o lectie de filozofie viezuricii. Mai intii ii povesti de Aristotel, apoi de Socrate. Ii spuse cum Ahile, fiul zeiței marine Thetys și al muritorului Peleus - regele mirmidonilor din Fthia (sud-estul Tesaliei) și nepotul lui Zeus isi strica calciiul. Apoi cum Thetys fusese râvnită atât de Zeus cât și de Poseidon, însă cei doi au renunțat la ea în favoarea lui Peleus atunci când titanul Prometeu a profețit că ea va aduce pe lume un fiu mai puternic ca tatăl lui. Atunci Zeus a dat-o de soție lui Peleus, care a trebuit mai întâi să o învingă pe Thetys în luptă.
Apoi ii vorbi despre Nice si Lice si mai apoi de Kant, socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.

Insa constata cu surprindere, dar si cu mindrie patriotica, ca toata filozofia-i nu statea decit in prazul oltenesc.
.