In ultimele zile m-am rupt de realitatile astea mioritice, incercind sa caut si lucruri frumoase, pe plaiurile astea.
Adica am inchis televizorul si am incercat sa ma gindesc si sa incerc sa fac lucruri utile si frumoase.
De exemplu, sa ma plimb prin firava oaza de civilizatie mioritica ( ma refer la centrul Sibiului ), sa vizitez o expozitie sau un muzeu, sa incerc sa descopar tainele gradinaritului de balcon, sa descopar facilitatile HTC-ului HD2, si multe alte lucruri d'astea, umane... pamintesti si firesti.
Este adevarat ca si vremea de afara ne-a fost potrivnica in acest weekend, dar, "asa cum ne-a calit in toti acesti 20 de ani de democratie originala", am ignorat un astfel de amanunt...
In acest weekend n-am mai vrut sa mai ascult nici o stire, nimic.
M-am urcat in masina si am luat-o spre Sibiu.
soseaua la fel de aglomerata ca de obicei. Gropile in asfalt... fac si ele parte din peisaj.
Nu au lipsit nici carutele trase de cai, circulind in voie pe drumul european DN 7, nici ciinii comunitari, nici orataniile bastinasilor, printre care trebuie sa faci un slalom si sa circuli cu mare atentie, nici caii, vacile... si boii cu cascheta pe linga care toate acestea trec neobservate, ca si cum am trai intr-o tara din lumea a treia, nu in Europa.
Am trait insa si momente vesele ( daca asta o fi motiv de comedie ! ), atunci cind, in centrul Sibiului, in curtea catedralei Evanghelice, dintr-un cort ( unde probabil era o chermeza, gen sarbatoare a... cucilor ), sunau acordurile agresive ale unui rock satanist !!!
Nu-mi venea sa cred ca ascult asa ceva, tocmai acolo !
Nu numai ca muzica respectiva nu-ti ridica apetitul de cirnati sau de bere, sau cheful de petrecere, dar te scoate si din minti... daca n-ai dispozitia necesara s-o asculti.
Fireste ca am parasit cit mai repede zona, amuzat de intimplare si mi-am indreptat pasii spre singurul loc ce-mi parea pina mai ieri agreabil, local ce-mi dadea senzatia ca sunt... oarecum la Viena, in micuta cafenea "Caffe Wienn", unde gaseam tot timpul un strudel cu brinza si stafide, sau cu mere, ca la mama lui acasa, adica la Viena.
Uneori am fost dispus sa fac drumul pina la Sibiu, doar pentru strudelul asta, absolut delicios si bine portionat.
Dar... cum minunile la noi nu dureaza mult, tot in acest weekend am constatat ca strudelui cu pricina a devenit o banala... placintica, mult mai mica, mai saracacioasa in brinza, amagita cu doua,trei stafide, si ambalata intrun foetaj (invelis, pentru cei mai putin initiati in ale bucatariei), ce nu mai are nimic comun cu strudelul vienez.
Doar pretul a ramas acelas !
Apoi, in drumul spre casa, ca totul sa fie bine garnisit si optimismul sa nu ma paraseasca, am intilnit nu mai putin de cinci accidente rutiere, multe, foarte multe girofaruri ale salvarilor, ale politiei rutiere, ale echipajelor de la descarcerare... toate parca sa intregeasca tabloul optimist al vremurilor minunate pe care le traim... cu totii.
Asa ca am concluzionat...
Nicaieri in lume nu ne distram mai bine ca la noi acasa !
