De ceva vreme ma bate un gind...
Sa imi cam fac bagajele si sa plec din tarisoara asta.
Sa emigrez.
Dar unde ?
America e in pragul colapsului... Canada nu se simte nici ea mai bine.
Europa sta sa se prabuseasca sub indolenta si naivitatea politicianilor incapabili de a gasi o solutie de salvare.
Ei au fost partasi la jaful si haosul financiar generat de bancile comerciale si n-au facut nimic sa stopeze acest fenomen. Mai mult decit atit aflu ca vor sa puna tot "pagubitii", adica tot noi victimele hotiei bancherilor sa platm nota si sa "salvam" bancile comerciasle. Acum pare a fi prea tirziu... Eu chiar cred ca este foarte tirziu.
Australia-i sau Noua Zeelanda sunt cam departe si parca nu-mi vine sa plec peste sapte mari si sapte tari.
In Asia nu prea este de emigrat.
Numai daca esti vreun "urmarit general", un Popa sau...
Poate doar Japonia mi-ar satisface mofturile de "civilizatie".
In America de Sud este la fel de incert ca pe la noi.
Mai ramine ...Africa.
Nordul este cam cuprins de revolutii.
Poate in Africa de Sud sa gasesc ceva...
Ar fi o idee, ca si asa omenirea se indreapta spre primitivism, nu ?
Macar apuc un loc in fata.
Sau...
Ma mai gindesc...
Stimate domnule Chirca,
RăspundețiȘtergereUn amic din secolul trecut mă lămurea deunăzi că plecatul spre zări neromâneşti presupune, în mare, pentru cel ce ia drumul în picioare: 1) Legăturile sale cu pământul mumă sunt definitiv stricate, rădăcinile-i nu mai găsesc de supt în sânul naţiunii, 2) Legăturile cu ţarina nu sunt definitiv corodate, dar se mai ţin doar într-o aţă, 3) Deşi împătimit de ţara sa, o părăseşte din varii motive, aducându-i astfel o jertfă de suferinţă interioară, de nimeni ştiută. Nu că aş fi foarte de acord cu spusele amicului secular, dar privind dintr-o anumită parte, tot e un pic de adevăr în ele, chiar dacă sunt sumare tare. Acu’, dacă tot vă luai în obiectiv, trebuie să vă mărturisesc că vă tot ascult comentariile (alea de dimineaţă îmi plac mai mult, că sunt „live”, după amiaza nu mai sunt decât înregistrări) şi vă citesc blogul (deşi scrieţi cam rar, din păcate). Şi zău aşa, când vă aud cu cât patos apăraţi nişte principii învechite, când văd cât de demodat sunteţi cu patriotismul dvs. şi nu vă daţi pe brazdă să ciuguliţi niscai favoruri nemeritate, să exploataţi puterea cuvântului spre a vă îngrăşa laolaltă cu porcii care tăvălesc naţiunea în noroi, deci, zău aşa, ajung să cred că faceţi parte din categoria 3). V-aş compătimi, dacă nu aş şti că prin asta v-aş jigni destinul de ultim haiduc al undelor vâlcene. Aşa încât vă încurajez să nu înseninaţi zări străine, rămâneţi acasă, fiindcă multora doar leacul vorbei drepte le-a mai rămas. Şi doar aici vi se poate împlini destinul.
Cu stimă,
Ionel Cocârjeanu
de acord cu Ionel!
RăspundețiȘtergereDragii mei,
RăspundețiȘtergereCred ca ati fi putut avea dreptate, numai ca...
1. Constat ca realitatea este dureroasa si lasitatea de a o accepta este mult mai la indemina decit luciditatea de a privii mizeria asta in fata.
2.Chestiunea cu radacinile, pardon, legaturile cu glia muma este inca o dovada de infantilism in abordarea a tot ceea ce se intimpla in realitate.
3. Emigrarea, ca fenomen, a generat civilizatie si progres ( a se vedea si studia marea migrare si emigrare spre tarimurile fagaduintei, in ultimii 200 de ani, adica spre America, iar mai nou spre Canada, Australia sau Noua Zeelanda, chiar si chiar Germania ).
4. Cred ca ar trebui sa va "autocompatimiti". E necesar si firesc pentru a va putea "purifica".
In rest, despre destinul meu... doar eu cred am sa hotarasc, ce si cum.
Sa fiti iubiti !
Va salut calduros, din unghiul mort.